Descriere
Cardiologia este domeniul științei medicale care se ocupă de cercetarea etiologiei, patogeniei, clinicii, diagnosticului, tratamentului și profilaxiei maladiilor sistemului cardiovascular ale organismului uman și include: cardiologia fundamentală – la nivelul biologiei celulare și geneticii; cardiologia clinică întregită de metodele moderne de explorare; cardiologia de explorare funcțională; terapia cardiologică cu domeniile sale principale: tratamentul farmacologic, cardiologia intervențională, chirurgia cardiovasculară.
Cardiologia este specialitatea care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea și recuperarea bolnavilor cu suferințe cardiovasculare prin mijloace nechirurgicale. Aceste mijloace de diagnostic sunt: electrocardiograma, ecocardiografia, ecografia vasculară, testul de efort, angiografia CT (evidențierea vaselor sanguine cu ajutorul substanței de contrast), calcium scoring CT (cuantificarea calcifierilor coronare) și scintigrafia cardiacă SPECT (tomografie computerizată cu emisie de fotoni).
Personal
Col. medic dr. Nicolin Mihaela-Roxana, medic primar cardiologie
Mr. medic dr. Văduva Cristina – Ioana, medic primar cardiologie
P.c.c. medic Popa Claudiu, medic primar cardiologie
Dotare
Secția Cardiologie este dotată cu:
o Ecocardiograf aparat portabil;
o EKG;
o 1 ecocardiograf portabil care dispune de sondă transesofagiană;
o 1 ecocardiograf Vivid E95 cu sondă transtoracică;
o Test de efort cardiopulmonar;
o Holtere EKG;
o Holtere TA;
o Stație de monitorizare cu 5 monitoare (pentru UTIC);
o Aparat de ventilație non-invazivă.
Servicii
În cadrul secției Cardiologie se acordă următoarele servicii medicale:
o Consultații cardiologice;
o Monitorizare Holter EKG;
o Monitorizare Holter TA;
o Test de efort, inclusiv test de efort cardio-pulmonar;
o Ecografie cardiacă transtoracică;
o Ecografie transesofagiană;
o Testul mesei înclinate;
o Implant de stimulator cardiac unicameral/bicameral;
o EKG și intrepretări.
Fiecare pacient trebuie să completeze un Formular de consimțământ al pacientului.




