Drepturile si obligatiile pacientului

Drepturile pacientului

Conform prevederilor Legii 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificarile si completarile ulterioare, pacientii au urmatoarele drepturi:

    • Art. 2. - Pacientii au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care societatea dispune, in conformitate cu resursele umane, financiare si materiale.
    • Art. 3. - Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare.
    • Art. 4. - Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
    • Art. 5. - (1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statutului profesional al furnizorilor de servicii de sanatate.
      (2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.
    • Art. 6. - Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.
    • Art. 7. - Pacientul are dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat in cazul in care informatiile prezentate de catre medic i-ar cauza suferinta.
    • Art. 8. - Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. In cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna ori intr-o limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare.
      Daca pacientul nu este cetatean roman, informatiile i se aduc la cunostinta intr-o limba de circulatie internationala sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de comunicare.
    • Art. 9. - Pacientul are dreptul de a cere in mod expres sa nu fie informat si de a alege o alta persoana care sa fie informata in locul sau.
    • Art. 10. - Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
    • Art. 11. - Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala.
    • Art. 12. - Pacientul sau persoana desemnata in mod expres de acesta, conform prevederilor art. 9 si 10, are dreptul sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului, ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii si, la cerere, o copie a inregistrarilor investigatiilor de inalta performanta, o singura data.
    • Art. 13. - Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
    • Art. 14. - Cand pacientul nu isi poate exprima vointa, dar este necesara o interventie medicala de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduca acordul pacientului dintr-o exprimare anterioara a vointei acestuia.
    • Art. 15. - In cazul in care pacientul necesita o interventie medicala de urgenta, consimtamantul reprezentantului legal nu mai este necesar.
    • Art. 16. - In cazul in care se cere consimtamantul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat in procesul de luare a deciziei atat cat permite capacitatea lui de intelegere.
    • Art. 17. - (1) In cazul in care furnizorii de servicii medicale considera ca interventia este in interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa isi dea consimtamantul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate.
      (2) Comisia de arbitraj este constituita din 3 medici pentru pacientii internati in spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
    • Art. 18. - Consimtamantul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, in vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
    • Art. 19. - Consimtamantul pacientului este obligatoriu in cazul participarii sale in invatamantul medical clinic si la cercetarea stiintifica. Nu pot fi folosite pentru cercetare stiintifica persoanele care nu sunt capabile sa isi exprime vointa, cu exceptia obtinerii consimtamantului de la reprezentantul legal si daca cercetarea este facuta si in interesul pacientului.
    • Art. 20. - Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat intr-o unitate medicala fara consimtamantul sau, cu exceptia cazurilor in care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului si evitarii suspectarii unei culpe medicale.
    • Art. 21. - Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul acestuia.
    • Art. 22. - Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres.
    • Art. 23. - In cazul in care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditati, implicati in tratamentul pacientului, acordarea consimtamantului nu mai este obligatorie.
    • Art. 24. – (1) Pacientul are acces la datele medicale personale.
      (2) Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat in anexa la foaia de observatie clinica generala, o persoana care sa aiba acces deplin, atat in timpul vietii pacientului, cat si dupa decesul pacientului, la informatiile cu caracter confidential din foaia de observatie.
    • Art. 25. - (1) Orice amestec in viata privata, familiala a pacientului este interzis, cu exceptia cazurilor in care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate si numai cu consimtamantul pacientului.
      (2) Sunt considerate exceptii cazurile in care pacientul reprezinta pericol pentru sine sau pentru sanatatea publica.
    • Art. 26. - Dreptul femeii la viata prevaleaza in cazul in care sarcina reprezinta un factor de risc major si imediat pentru viata mamei.
    • Art. 27. - Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii unei vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare.
    • Art. 28. - (1) Dreptul femeii de a hotari daca sa aiba sau nu copii este garantat, cu exceptia cazului prevazut la art. 26.
      (2) Pacientul, prin serviciile de sanatate, are dreptul sa aleaga cele mai sigure metode privind sanatatea reproducerii.
      (3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familiala eficiente si lipsite de riscuri.
    • Art. 29. - (1) In cazul in care furnizorii sunt obligati sa recurga la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile in numar limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
      (2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament se elaboreaza de catre Ministerul Sanatatii si Familiei in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi si se aduc la cunostinta publicului.
    • Art. 30. - (1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista conditiile de dotare necesare si personal acreditat.
      (2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenta aparute in situatii extreme.
    • Art. 31. - Pacientul are dreptul la ingrijiri terminale pentru a putea muri in demnitate.
    • Art. 32. - Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
    • Art. 33. - Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de catre un medic acreditat din afara spitalului.
    • Art. 34. - (1) Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective.
      (2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
    • Art. 35. - (1) Pacientul are dreptul la ingrijiri medicale continue pana la ameliorarea starii sale de sanatate sau pana la vindecare.
      (2) Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea si parteneriatul dintre diferitele unitati medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de specialitate sau de medicina generala, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. Dupa externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
    • Art. 36. - Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta, de asistenta stomatologica de urgenta si de servicii farmaceutice, in program continuu.
    • Art. 361. - Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la ingrijiri medicale din cauza neinregistrarii nasterii sale in actele de stare civila.

ORDIN Nr.1410 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003

Obligatiile pacientului internat in Spitalul Clinic Militar de Urgenta
"DR. VICTOR POPESCU" Timisoara

    • 1. Înainte de a beneficia de un consult, este obligat să prezinte furnizorilor de servicii medicale, documentele justificative, care atestă calitatea sa de asigurat.
    • 2. Să respecte prescripţiile medicului curant referitoare la tratament şi regimul igieno-dietetic.
    • 3. Să aibă un comportament cuviincios în relaţiile cu personalul medico-sanitar şi cu ceilalţi pacienţi.
    • 4. Să respecte şi să păstreze starea de curaţenie în salon, coridoare, grupuri sanitare, etc.
    • 5. Să asigure păstrarea lenjeriei de spital primită (pajama, halat).
    • 6. Să-şi păstreze în frigider alimentele aduse de familie/aparţinători şi să nu depoziteze aceste alimente în noptiere sau pe pervazurile ferestrelor salonului.
    • 7. Să nu părăsească spitalul pe durata internării, decât în cazurile recomandate de medic (consulturi sau analize la alte unităţi sanitare).
    • 8. Să nu se deplaseze în interiorul spitalului în zonele cu acces restricţionat (acces limitat, acces interzis).
    • 9. Să respecte programul de odihnă, servire a mesei şi primire de vizitatori al unităţii sau cel instituit în situaţii de carantină.
    • 10. Să semnaleze asistentei şefe sau medicului şef de secţie orice deficienţă intervenită pe parcursul internării sale, în legătură cu nerespectarea drepturilor sale ca pacient.
    • 11. Să nu arunce pe geamurile salonului nici un obiect (aliment, gunoi, etc).
    • 12. Să nu deţină şi să nu consume droguri, substanţe interzise de legile în vigoare şi băuturi alcoolice şi să nu participe la jocuri de noroc.
    • 13. Să nu introducă în incinta spitalului arme, muniţii sau alte instrumente care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a pacienților, aparținătorilor şi a personalului unităţii.
    • 14. Să nu posede şi să nu difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic în incinta spitalului.
    • 15. Să nu fumeze în incinta spitalului.
    • 16. Să nu aducă jigniri şi să nu manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament fată de alți pacienți, aparținători şi faţă de personalul spitalului.
    • 17. Să semnaleze asistentei şefe sau medicului şef de secţie orice deficienţă constată pe linia apărării împotriva incendiilor sau pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.
    • 18. În vederea prevenirii toxiinfecțiilor alimentare se interzice consumul și introducerea în spitate de către bolnavi sau apartinători a atimentelor perisabile, respectiv: mezeluri, produse de oua și maioneză, prajituri cu cremă și frișcă.

În plus, înainte de operaţie pacienţii au următoarele obligaţii:

  • 1. Să se informeze de la medici despre tot ce se întamplă legat de operaţie şi anestezie.
  • 2. Va informa familia despre operaţie şi anestezie.
  • 3. Nu va lua obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile si bani) la operaţie.
  • 4. În cazul pacienţilor de sex feminin, vor intra în operaţie fără machiaj, lac de unghii, ruj etc.
  • 5. Vor lua măsurile necesare privind o igienă corporală adecvată - spălat corpul (inclusiv zonele intime), bărbierit (bărbaţi), spălat pe dinţi etc.
  • 6. Este obligatoriu ca lenjeria intimă şi pijamaua să fie curate, iar pacientele de sex feminin nu vor purta sutien.
  • 7. Să aibă asupra lui medicamentele dacă are tratamente pt. inimă, hipertensiune, diabet, astm sau alte boli de care are cunoștință.