Istoric

Istoria unei institutii reflecta istoria statului in care a luat nastere. Perioada constructiva a domniei Mariei Terezia si Iosif al II-lea a insemnat si pentru serviciul sanitar al armatei din Banat o perioada de progres organizatoric. Perioada care a urmat insa a constituit o proba grea pentru Imperiul Habsburgic.

Inceputurile Spitalului Militar Timisoara se leaga de istoria unei armate straine si de o perioada de rezistenta eroica a poporului roman din Banat la incercarea de deznationalizare. Aceste inceputuri merita sa fie cunoscute pentru ca, in activitatea sa, serviciul sanitar al armatei austriece a venit in contact si cu populatia romaneasca, metodele stiintifice ale vremii fiind cunoscute de romanii din aceasta provincie prin intermediul cuceritorilor.

Folosindu-se insa de metodele terapeutice ale medicinei populare – in cadrul careia nu lipseau plantele cu virtuti terapeutice, verificate de veacuri si nici baile izvoarelor minerale si termale ale regiunii pe care le cunosteau batranii – si posedand insusiri vitale remarcabile, adaptate la conditiile climaterice ale provinciei, ca adevarati fii ai pamantului pe care-l stapaneau de sute de ani, romanii se remarca printr-o rezistenta care le da posibilitatea sa atinga varste inaintate, centenarii fiind atat de numerosi, incat provoaca admiratia primului guvernator, Contele de Mercy, iar Griselini socoteste ca faptul merita sa fie mentionat in istoria sa.

De altfel, s-ar putea spune ca era o datorie morala a serviciului medical al armatei austriece sa ingrijeasca populatia romaneasca, iar serviciul sanitar al armatei austriece era la curent cu cele mai noi cunostinte medicale ale vremii si corespundea experientei unei armate cu traditii in ducerea razboaielor. Serviciul sanitar al regimentelor functiona in cadrul unui Spital de Regiment corespondentul infirmeriilor de garnizoana din zilele noastre. Aceste spitale trebuiau sa urmeze regimentul si numarul bolnavilor – cum se exprima documentele vremii, fara a face distinctia intre bolnavi si raniti – era uneori atat de mare, incat era nevoie ca o parte dintre ei sa fie lasati in grija altor organizatii sanitare.