Invățământ
05.11.2019
Astăzi, la Spitalul Militar Timișoara a început cursul postuniversitar “Curs de artroplastie primară de genunchi. Abordarea cazurilor dificile” organizat de Secția Clinică de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara. Ca lector a participat și dr. Satish Kutty și Ed Ampaw-Farr din Marea Britanie, iar participanți au fost medici specialiști si rezidenți ortopezi din Timișoara, Cluj, București, Caransebeș. Mâine cursul continua cu etapa practica.
|
|
|
14.02.2019
Astăzi, joi, 14 februarie, activitatea de transplant tisular continuă cu revizia unei plastii de ligament încrucișat anterior în care s-a utilizat material tisular osteotendinos de la donor decedat, obținut din aceeași bancă.
Transplantul tisular (os, ligament, tendoane) în cazul ortopediei reprezintă o șansă important pentru recuperarea funcționalității și mobilității pacientului.
În cazul când astfel de proceduri nu sunt posibil a fi efectuate pacientul rămâne cu o dizabilitate cronică sau trebuie să utilizăm țesuturi de la pacient (recoltam os sau tendoane din zonele sănătoase) și astfel se produce o suferință suplimentară sau/și disfuncționalități care prin transplant tisular sunt evitate.
Programul național prin care se finanțeaza de către Ministerul Sanătății transplantul tisular conferă o șansă majoră recuperării funcționale a pacienților cu afecțiuni cronice grave ale aparatului locomotor, imposibil de rezolvat prin alte tehnici.
Februarie 2019
În luna februarie 2019, echipa medicală a Secției de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Militar de Urgența ‘’Dr. Victor Popescu’’ Timișoara, a efectuat o intervenție chirurgicală în care s-au reconstruit extremitatea proximală a unui femur și acetabulul, în cadrul unei revizii de endoproteză de șold. Această interventie chirurgicala a fost posibilă cu ajutorul unui transplant osos efectuat cu țesut obținut din Banca de Os a Spitalului Colentina din București.
16.11.2018
Partea practică a cursului “Endoprotezarea șoldului-principii de bază” organizat de Secția Clinică de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”, a avut loc azi la Centrul de chirurgie laparoscopica si microchiurgie “Pius Brânzeu” din Timișoara.Cursanții au putut pune in practica cunoștințele dobândite in ziua anterioară, pe mulaje de oase artificiale.Le mulțumim tuturor pentru participare!
15.11.2018
Azi a început la Centrul de chirurgie laparoscopica si microchiurgie “Pius Brânzeu” din Timișoara, cursul postuniversitar “Endoprotezarea șoldului-principii de bază” organizat de Secția Clinică de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”. Ca lector a participat și dr. Satish Kutty din Marea Britanie, iar participanți au fost medici specialiști si rezidenți ortopezi din Timișoara, dar și alte orașe ale țarii, Bucuresti, Hațeg, Aiud. Mâine cursul continuă cu etapa practică.